A face ceva

A face ceva

A face ceva și nu altfel, pentru că “Trebuie să fac ceva” rezolvă întotdeauna mai multe probleme decât “Ceva trebuie făcut”.

Când începem să facem ceea ce trebuie să facem, să avem o atitudine pozitivă în legătură cu asta. Dacă începi o sarcină nouă cu capul în pământ, arăți ca un om deja învins.

Privirea sus, umerii trași înapoi, spune – Pot să o fac! Și fă-o! Doar așa visele devin realitate, prin a face ceva și succesul un mod de viață.

Este mai bine să faci cel mai nesimnificativ lucru din lume, decât să petreci o jumătate de oră să faci nimic.                  – Goethe

Eckhart Tolle este considerat unul dintre cei mai originali maeştri spirituali ai zilelor noastre. El ne poartă paşii pe calea eliberării de suferinţă şi pe cea a dobândirii păcii lăuntrice. La 29 de ani, a reuşit să depăşească o depresie profundă, devenind astfel preocupat de beneficiile experienţelor spirituale. Neaderând la nicio religie sau tradiţie anume, el transmite un mesaj simplu, dar cu un impact semnificativ asupra vieţilor cititorilor săi. Busola către esenţa sinelui tău este în mâna ta. Trebuie doar să te deta­şezi de zgomotul şi de agitaţia lumii exterioare şi să o descoperi pierdută printre resorturile tale interioare. Apoi, poţi să revii, puternic şi inspirat, printre semenii tăi. Și să trăieşti o viaţă fericită, lăsând, în acelaşi timp, o moşte­nire spirituală care să dureze mai multe generaţii.

Pentru detalii, click pe poză.

Articolul precedentAtinge-o și îți vei aminti!
Articolul următorCu DoDo la Dodo pizza

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.