Amurg

pictură de Romica Alexandrescu

Amurg

Privesc cum amurgește soarele pe culme
Și-o căprioară țâșnește speriată spre izvor
Privește-n urmă încercând să scurme
Umbrind vreun ager ochi de vânător.

Și sorb tăcerea serii ce plăcut vibrează
Sperând s-apari în cale zâmbitor
Iar soarele de sus încă veghează
Vânând sărutul nostru cel pătimitor.

Dar simt cum vântul falnic se-nfioară
Și-n foșnet tainic ramurile cântă
În pieptul meu un sunet de vioară
Stârnește inima ce în speranță se avântă.

Ești tu? Ecoul nu revine
Îți simt clipirea cea nerăbdătoare
Te simt, dar teama mă aține…
Ce-aud să fie dorul apei curgătoare?

Și m-am topit într-o clipită doară
Cu brațele de foc tu m-ai cuprins arzând
Și gândurile-n jurul nostru zboară
Țesând un vis cu soarele-n amurg.

Articolul precedentCătare deșartă
Articolul următorAcuarelă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.