Cătare deșartă

pictură  de Dan Lambrino

Cătare deșartă

Îndepărtez frunzele uscate ale amintirilor ce încă mai dor.
Pare senin la mine în suflet și totuși ceva nu ma lasă să zbor.
Îngân un refren trist, o incantare ce cheamă din zare un nor.
Vârtej se ridică în rotirea amplă a aripilor unui cocor.

Nu pot să măsor neputința ce stă să erupă din piept
Dar chiar și-n această cătare deșartă destinul îmi pare nedrept
Mi-s pașii nesiguri și nu știu nici dacă și nici încotro să-i îndrept
Se naște un clocot în mine, mi-e dor și nu pot să mai stau și s-aștept.

Cuvinte nespuse de ani se zbat să iasă din strâmta-nchisoare
Iar gândul te cheamă … Stau tristă. Mi-e dor și mă doare….

Articolul precedentLecția vieții
Articolul următorAmurg

2 COMENTARII

  1. Asa este iubirea autentica si dorul, transforma adeseori în ploaie ‘norul !
    O zi cu liniste si pace în Sufletu-ti frumos !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.