Fii cine vrei să devii!

Fii cine vrei să devii

Fii cine vrei să devii, pentru că nu putem rămâne ostatici propriilor noastre obișnuințe, trebuie să evoluăm. În funcție de locul pe care îl faci în conștiența ta, vei dori să te vindeci de problemele tale, să duci o altă viață și știi că asta înseamnă asumarea unor responsabilități și implicarea ta.

Toate relele noastre, fie fizice, emoționale sau spirituale, sunt doar invitații la cunoașterea de sine. Știm cu toții că fiecare eveniment oferă o învățătură care ne transformă adesea toată viața.

Treci prin faze de îndoială, de confuzie, evident provocate de teama de schimbare și apoi într-o zi viața ta se va schimba pentru că ai luat decizia de a o schimba. Nimic nu este mai puternic decât decizia. Este ceea ce face diferența, este un pact cu tine însuți, un contract de onoare, o armonizare a corpului, minții și spiritului.

Dacă probabil suferi de a nu fi capabil să-ți realizezi intențiile, pentru că nu poți sau nu știi cum, verifică încă o dată dacă chiar vrei să faci ceea ce vrei să faci, dacă dorința ta este adaptată nevoilor și posibilităților tale. Și dacă răspunsul este da, eliberează-ți dorința și spune DA conștiinței tale. Cine să te oprească?

Trecerea de la intenție la acțiune

Atunci când mintea transmite un DA conștiinței, te miști în mod natural spre acțiune. Intenția este lansată, decizia este luată, acum trebuie să ia forma concretă. Prea mulți oameni rămân blocați în primele etape, dar trecerea de la intenție la acțiune este singura cale.

Intenția precede acțiunea, dar fiecare acțiune corespunde în mod necesar unei intenții? Nu putem trăi haotic, așa că, pentru a fi o acțiune de succes, ea trebuie să corespundă unei intenții bine stabilite care are ca scop atingerea unui obiectiv.

Acțiunea este manifestarea concretă a voinței care are consecințe în realitate. Tot ce avem nevoie este să stăpânim mecanismul, pentru că intenția este doar la suprafață o stare de spirit.

Trei pași pentru a fi cine vrei să devii 

Identificarea implicațiilor și stabilirea obiectivului

În această primă fază este important să evaluezi cât de bine înțelegi situația în care vrei să te implici, de ce să faci lucrurile pe care vrei să le faci, luând în considerare responsabilitățile pe care trebuie să ți le asumi și pe cele în care ești deja implicat.

Spre exemplu vrei să promovezi la locul de muncă, dar asta înseamnă să îți asumi activități în plus și ore suplimentare, pentru a demonstra competențe noi. Asta înseamnă că viața ta de familie va avea de suferit.

Ai suportul celorlalți membri ai familiei, au ei posibilitatea să îți suplinească responsabilitățile pe care le aveai asumate? Cât durează acestă tranziție, fac ei față acestei schimbări? Poate trebuie angajată o dădacă, un ajutor în treburile gospodărești, câștigul material ulterior merită efortul? Interacțiunea cu copiii se va diminua, ce câștig au ei din asta pe termen lung?

Dacă totul e în regulă, spune DA din nou și mergi mai departe! Dacă nu ești împăcat, așteaptă un moment mai bun și pregătește-l din timp, bătălia nu e pierdută, așteaptă doar momentul oportun.

Găsirea motivației de a finaliza intenția

Drumul până la atingerea obiectivului este de durată. Un luptător antrenat are un scop și insistă până când realitatea se potrivește cu scopul său. Recunoaște atât succesul cât și eșecul acțiunilor sale față de obiectiv și continuă să acționeze în pofida eșecului.

De ce unii pot, iar alții se împotmolesc în deziluzii? Ce armă are în plus un luptător? Motivația!

Motivația este impulsul intern care îți determină conduita necesară susținerii acțiunii. Ea este una din cheile reușitei tale, pentru că pe parcursul acțiunii vor interveni piedici, situații neprevăzute, modificări de stare pe care nu le-ai prevăzut, care nu depind de tine. Iar repetarea acestor situații erodează. Atunci ai nevoie de acest impuls, care e în tine, accesare care depinde doar de tine.

Cum să menții ritmul? Prin antrenarea motivației. Nu uita, motivația are la bază trebuința, iar mărimea trebuinței este direct proporțională cu intensitatea motivației. La ea trebuie să apelăm iar și iar pentru a depăși inerentele obstacole. Pentru că ce nu ne omoară, ne face mai puternici!

Înțelegerea acțiunii și etapizarea ei

Obiectivul e bine stabilit, motivația își execută rolul. Trecem la acțiune! Acum e acum! Știm ce avem concret de făcut? Știm și nu prea, e mult neprevăzut la mijloc.

De aceea este imperios necesar să avem un plan de acțiune prin care să stabilim obiective de etapă concrete, iar pentru fiecare etapă să avem un plan A și un plan B de rezervă.

Etapizarea are rolul de a sistematiza parcursul, de a-l face posibil de susținut, de a oferi posibilitatea de a-l ajusta în timp, de a ne acomoda noilor situații.

Ai întâlnit un obstacol? Nu căuta scuze sau vinovați, caută soluții. Amintește-ți obiectivul, încarcă-te cu motivație și cu puterea determinării, mergi mai departe!

Wayne W. Dyer, doctor în consiliere personală și autor, ne propune o cale simplă şi eficientă de a descoperi în noi această energie a intenţiei creatoare şi ne dezvăluie ce înseamnă adevărata capacitate de a-ţi controla destinul. Potrivit lui Dyer, există şapte faţete ale intenţiei pe care le putem dezvolta: creativitatea, bunătatea, iubirea, frumuseţea, expansiunea, abundenţa nelimitată şi receptivitatea. Cartea lui Puterea intenției începe cu etapa fundamentală a conştientizării. Faceţi, aşadar, primul pas.

“Când te duci în pat să te pregătești să dormi, ține minte că ultimul gând pe care îl ai în mintea ta poate dura până la patru ore în subconștientul tău. Folosește aceste momente pentru a examina ce intenționezi să se manifeste în viața ta” ~ Dr. Wayne Dyer

 

 

 

 

 

Fii cine vrei să devii!

 

 

 

 

Articolul precedentZiua Nu deranjați! – 27 decembrie
Articolul următorLecția vieții

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.