Într-o împrejurare dată am primit o carte cadou, Jurnalul Aurorei Serafim, scrisă de Sidonia Drăgușanu. O să vă introduc într-o poveste, o carte atât de bine scrisă, încât am stat la finalul ei să socotesc, unde m-am aflat eu însoțind-o pe Aurora Serafim, eroina.
Când considerăm că o carte este bine scrisă? Atunci când ne confundăm cu personajul. Când finalul te lasă pe gânduri, proporțional cu lecțiile de viață în care ai eșuat.
Literatura ne-a influențat din totdeauna concepțiile și poate chiar și așteptările în viață. Chiar dacă subiectul cărții nu este cel al unei iubiri romantice, oricare ar fi stilul abordat, nu se poate ca intriga să nu fie bazată pe relația de cuplu și o încrengătură de relații colaterale.
Nu o să spun acum mai mult despre scriitoare, având convingerea că la terminarea acestor rânduri, veți avea curiozitatea să aflați singuri mai multe detalii ale vieții și activității ei.
Această carte-jurnal a fost tipărită pentru prima dată în anul 1957. Făcând abstracție de unele accente inerente acelei epoci tulburi, ea transcende timpul, Aurora putând fi oricine deschide paginile jurnalului. De ce? Pentru că, „acest caiet este termometrul meu care nu minte și nici nu mă lasă să uit.”
Cartea Sidoniei Drăgușanu ne vorbește despre relații de cuplu realiste, nu creează miturile unei iubiri profunde sau pasionale.
Aurora își începe viața șchiopătând. Crescută de bunici, într-o atmosferă rece, în urma morții tatălui și abandonului mamei. Firesc, prima ei relație de cuplu eșuează. Pentru că reperele și modelele ei în viață au fost viciate, nu a știut să-și clădească o atmosferă emoțională securizantă. Suntem oglinda mediului în care ne dezvoltăm. Ce fel de soț își atrage? Un pictor cu un comportament abuziv.
Sunt convinsă că în vulnerabilitatea ei adolescentină a confundat opera artistică a lui Ștefan cu caracterul pe care și l-a imaginat să-l aibă. Nu cred că Aurora avea la vremea aceea suficiente date și modele ca să intuiască fața adevărată a psihopatului din fața sa.
Situația cu care m-a cucerit personajul, a fost aceea că, deși o fire sensibilă, fără un sprijin moral din partea familiei, are puterea să treacă cu demnitate peste această ruptură, părăsită fiind.
Aurora din mine ar fi procedat altfel. Cu siguranță l-aș fi părăsit cu mult înainte. Dar Aurora anilor 50 nu a putut să facă asta, ținând cont de structura ei și de mentalitatea acelor vremuri, în care o femeie divorțată era o paria a societății.
Alege o singurătate asumată, dedicându-se total meseriei ei, aceea de educatoare la o creșă de cartier. Este cea mai bună alegere pe care a putut să o facă. Experiența mi-a dovedit, că a-ți acorda timp să te remontezi după o relație eșuată, este cea mai bună soluție. Iar dedicarea profesională este cea mai bună supapă de echilibrare interioară. Ce poate fi mai distins decât a-ți dedica toată atenția și energia modelării caracterelor unor copii. Pentru că Aurora, prin emoția cu care își ocrotește puiuții aflați în grijă și educare, compensează propriile lipsuri emoționale ale copilăriei. Iar asta o face să ajungă tânăra echilibrată și rațională care a devenit.
Pentru a sublinia trăsăturile Aurorei, ne este introdusă în scenă Lavinia. Vampa fără scrupule, de profesie întreținută. O aduc în discuție, pentru că ea ne oferă tipul opus de relații de cuplu. Se poate comporta Lavinia altfel, se poate schimba pe parcurs? Evident că nu. Ea însăși spune despre propria persoană: „Asta este marea mea forță: nu mă leg de nimeni și de nimic”.
Aurora, așa cum îi spune directoarea grădiniței, nu s-a „tămăduit de sentimentalism” și este pusă în cele din urmă să aleagă între două tipologii de relații.
Una este cea cu inginerul Liviu Runcan, văduv cu doi copii. Cealaltă, cu noul medic al grădiniței, Horia Mihail, cel care își face meseria cu devotament și seriozitate.
Spun că are de ales între două tipologii de relații și nu între două caractere masculine, pentru că deși amândoi sunt oameni onești și bine intenționați, raportarea Aurorei față de cei doi este diferită. Despre Liviu Runcan ea declară direct: „ești cel mai dificil copil, cel care îmi ridică cele mai grele probleme”. Ce înseamnă asta? Că nu copiii lui nărăvași ar fi pentru ea problema într-o eventuală relație de cuplu, ci faptul că ea ar trebui să-și asume din nou povara emoțională, să fie partenerul de sacrificiu.
În contrast, Horia Mihail îi spune: „ești ca o elevă ieșită de la internat, iar eu mă simt tutorele tău.” Asta face pentru ea diferența. Horia este cel care are răbdarea și delicatețea de a o scoate din starea în care se afla. „Îți stă bine chiar și aerul ăsta puțin speriat, contrariat”, îi spune el.
Comuniunea de idealuri dintre cei doi, este cel mai sigur suport al unei relații împlinite. Aurora din mine a ales la vremea ei, la fel.
Povestea se încheie ca un întreg, Aurora se înseninează lângă bărbatul pe care îl iubește cu realism și maturitate, înfiind-o împreună pe Nina, copilul abandonat și nedorit, vindecând astfel trauma propriei copilării.
Putea Aurora din mine să aleagă altfel? Cu siguranță nu. Sidonia Drăgușanu a reușit ca printr-o poveste simplă, ancorată în cotidian, să răspundă așteptărilor mele. Să redescopăr Aurora care anunță răsăritul unui Serafim. Un nume predestinat.
Pentru a descoperi autoarea, în această caldă lumină, închei cu câteva gânduri despre Sidonia Drăgușanu, adresate nouă, de cei care au cunoscut-o:
Lucia Demetrius, poetă din cenaclul Sburătorul și prietenă timp de 40 de ani cu ea: „Sidonia Drăgușanu a fost pentru prietenii ei ca iarba de leac.”
Ecaterina Oproiu, ziaristă la România liberă „Râdea 59 de minute pe oră. Când deschidea ușa la noi, înăuntru năvălea un regiment de glume și un vagon de vin tonic.”
Mihai Berechet (actor și regizor): Țintuia totul cu un zâmbet amabil de persoană <binecrescută>, dar în mâna înmănușată ținea un bisturiu.(…) A preferat întotdeauna micile adevăruri, dar cu miză etică mare.”
Cartea o puteți cumpăra AICI
