La Nürburgring ca să mă conving

(sursa foto – Nürburgring )

Anul 2019 a fost pentru noi un an plin de acțiune. Am făcut și desfăcut. Mai avem două obiective de punctat: o mașină cu aspect sportiv asortată temperamentului nostru și, dorința mea de suflet, să rulez pe pista circuitului de la Nürburgring.

Veți spune, ce idee trăznită mai e și asta? Dar da, la Nürburgring, pe lângă pista de Grand Prix utilizată în competițiile de Formula 1, mai există un faimos circuit de 21 km. Nordschleife – Bucla Nordică sau Grüne Hölle – ‘Iadul Verde’, deschis între anumite ore și publicului larg.

Acest circuit este o treabă foarte serioasă. Presupune experiență, antrenament, cunoașterea pistei și prezența unui copilot.

Ce ziceți, sună tentant? Pentru mine este un vis din copilărie, pe care îl urmăresc cu perseverență.

De alegerea mașinii las bărbații să decidă, pe mine datele tehnice mă obosesc, neînțelegându-le. Așa că mie îmi rămâne timp de visare…

Mă văd conducând pe un circuit adevărat, o mașină puternică, cu alură de maximă sportivitate și, bineînțeles, confortabilă. Și roșie dacă se poate, culoarea adrenalinei și entuziasmului.

Mă simt precum călugărița din filmele cu Jandarmul. Copilot, neapărat Louis de Funès. Având reacții incontrolabile, grimasele lui faciale pot exploda în voie pe curbele închise ale circuitului. Ce își va putea dori mai mult conștiinciosul jandarm cu minte diavolească? Sigur, ca acestă cursă se se termine cu el în viață și cât mai repede, pentru ca la sfârșitul ei să îmi dea o amendă pentru depășire de viteză. Mut de spaimă, va îndura schimonosindu-și inconfundabil fața, măcinând cu mintea lui hiperactivă un plan de răzbunare pentru pericolul în care l-am pus.

-Allez, allez, allez!

Totuși, circuitul de la Nürburgring pare a fi prea scurt pentru mine…

Am ajuns la finish. Louis își încordează corzile vocale, pentru a-mi spune verdictul mult așteptat de el.

-Stai puțin Louis, mai am o surpriză: nu am carnet de conducere! Ce spui, sunt un talent?

Captură din film

-Hei, Carmen, trezește-te din visare! Am ales mașina! Să ne grăbim, pista se închide iarna.

Vreau să mergem la Nürburgring ca să mă conving și să mă bucur că am făcut alegerea ideală. Acolo să visez că sunt într-o cursă adevarată, încercând să stabilesc un nou record de viteză, tot cu Louis de Funès copilot.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.