Legea Karmei pe înțelesul tuturor

legea karmei

Legea karmei este un concept simplu potrivit căruia ființele, nu doar oamenii, sunt răsplătite sau pedepsite în funcție de propriile acțiuni și intenții. Cu unele variații minore, acest concept este comun în hinduism, budism, jainism și sikhism.

În Islam găsim câteva ecouri ale acestuia în unele declarații ale Coranului: „Cine face o faptă bună va fi răsplătit de zece ori și cine face rău, răul îi va fi întors”.

Avem toate motivele să credem că și Isus era conștient de legea karmei. El a acceptat de bunăvoie să preia karma tuturor urmașilor săi și să-i elibereze de păcat, atât timp cât îl recunosc drept mântuitorul lor.

Principala diferență între religiile estice și cele occidentale este că în islam și creștinism comiți păcatul împotriva legii lui Dumnezeu, iar în hinduism și religiile conexe, săvârșești păcatul împotriva ta, prin propriile acțiuni.

Înțelesul Karmei

În termeni simpli, legea karmei sugerează că acțiunile mentale și fizice ale unei persoane sunt obligatorii. Prin acțiunile sau inacțiunile și intenția noastră din spatele lor, ne legăm de de ciclul nașterilor și morții.

Legea karmei are ecouri și în lumea științifică. O găsim în legea lui Newton, conform căreia fiecare acțiune are o reacție egală și opusă. Legea karmei este verificabilă în viața reală. Cu toții am văzut în propriile noastre vieți și în natură, că vom culege ceea ce semănăm. Succesele și eșecurile noastre sunt în mare parte produse ale propriilor noastre gânduri și acțiuni. Dacă gândim pozitiv și acționăm pozitiv, este foarte probabil să reușim. Dimpotrivă, dacă gândim și acționăm negativ, foarte probabil vom aduce negativitate și suferință asupra noastră.

Uneori, în ciuda tuturor lucrurilor bune și a intențiilor sincere, putem culege consecințe negative. Un student se poate pregăti bine pentru examen, dar poate eșua. O persoană foarte rea și răutăcioasă poate câștiga jackpotul sau poate deveni proprietarul unei afaceri de succes. Teoria karmei are o explicație convingătoare în asemenea situații.

Evenimentele curente din viața noastră nu trebuie neapărat să fie determinate de acțiunile noastre anterioare din această viață. Pot fi determinate de acțiunile pe care le-am făcut în viețile noastre anterioare. Asta explică de ce uneori există o deconectare între acțiunile și consecințele noastre. De ce oamenii răi par adesea că se bucură de succes și prosperitate, în timp ce oamenii buni par să sufere în ciuda celor mai bune acțiuni și intenții ale lor.

Tipuri de Karmă

Hinduismul recunoaște patru tipuri de karmă care operează în viața noastră simultan:

  • Sanchita Karma. Este suma totală a karmei acumulate din viețile anterioare. Este povara trecutului care se află în contul tău și care trebuie să fie epuizată la un moment dat în existența ta.
  • Prarabdha Karma. Acea parte din karma ta sanchita activată în viața ta actuală și care influențează cursul vieții tale actuale. În funcție de natura acțiunilor tale, fie o epuizezi, fie îți creezi mai multe sarcini karmice.
  • Agami Karma. Karma care decurge din activitățile tale actuale, ale căror consecințe vor fi experimentate de tine în viețile următoare. De obicei, este adăugat în contul karmei tale sanchita.
  • Karma Kriyamana. Aceasta este karma ale cărei consecințe sunt experimentate chiar acum sau în viitorul apropiat sau îndepărtat, dar în orice caz în această viață.

Dacă se întâmplă ceva neașteptat împotriva intențiilor noastre și în ciuda eforturilor noastre bune, hindușii cred că este Prarabdha sau consecința acțiunilor efectuate în viețile lor anterioare. Nu putem face nimic referitor la asta, cu excepția căutării intervenției divine și a epuizării ei prin acțiunile noastre actuale.

Concluzie

Conștientizarea legii karmei este un pas important în viața oricărui individ. Karma este responsabilă pentru devenirea și ființa noastră.

Legea Karmei se presupune a fi un mecanism corectiv, menit să ne perfecționeze treptat prin conștientizarea propriilor noastre acțiuni. Dar, întrucât nu suntem maeștri perfecți, o facem mai degrabă stângaci, ca niște orbi care încearcă să scoată o statuie dintr-o piatră.

Când ne dăm seama că gândurile, intențiile și acțiunile noastre duc la robie și suferință, devenim mai responsabili în ceea ce facem și în modul în care trăim.

Jayaram V, autor și profesor de hinduism

Îți recomand și: Mandala, beneficii și semnificație

Articolul precedentEști într-o relație abuzivă?
Articolul următorCe bărbat doresc femeile

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.