Neputință

Neputință

De aș putea întinde mâna
Să te ating și să te-aduc acasă
Ar tresări până și luna
Ce s-ar preface veșnic în mătasă.

De aș putea deschide ochii
Și să te văd cu ei în continuare,
S-ar cocoșa ghidușul în mătănii
De s-ar mira chiar și bătrânul soare.

De ar putea ea inima să gândească
Și ar vedea pustiul cel lăsat în urmă
S-ar veseli ca floarea din fereastră,
Cal nărăvaș ce prafu-n zare scurmă.

Nu pot să fac nimic din toate astea,
Pot doar privi în gol și s-ascult marea
Ce-și numără într-una zestrea
Și-mi ia din lacrimă doar sarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.