Neputință

Neputință

De aș putea întinde mâna
Să te ating și să te-aduc acasă
Ar tresări până și luna
Ce s-ar preface veșnic în mătasă.

De aș putea deschide ochii
Și să te văd cu ei în continuare,
S-ar cocoșa ghidușul în mătănii
De s-ar mira chiar și bătrânul soare.

De ar putea ea inima să gândească
Și ar vedea pustiul cel lăsat în urmă
S-ar veseli ca floarea din fereastră,
Cal nărăvaș ce prafu-n zare scurmă.

Nu pot să fac nimic din toate astea,
Pot doar privi în gol și s-ascult marea
Ce-și numără într-una zestrea
Și-mi ia din lacrimă doar sarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.