Nu cred în cuvinte
Veneai spre mine cu ochi umbroși
Și inimă obosită
Te-am asteptat cu ochi de soare
Și inimă de primăvară.
M-ai văzut
Și te-ai oprit privindu-mă
Cu mirarea picăturilor de rouă.
Am întins spre tine
Brațe încărcate cu flori, iubire și dor.
Au sunat atunci acorduri lungi
Din orga nevăzută a văzduhului.
Ai alungat din păru-mi, cu brațu-ți trist
Un flutur, ce se oprise speriat
Din misteriosul său ritual…
„Ce faci frumoaso, cine te-a adus aici?”
Am vrut să-ți răspund,
Dar cuvintele sunau gol,
Cu stridență metalică
Și florile au început să plângă
Și vântul să mă mustre.
Am tăcut. Tu mi-ai zâmbit
Cu zâmbetul salciei rugătoare,
„Copilă nebună!”
Și … ai plecat.
Ai plecat căutând zorile de vis
Însă ciudat,
Ai plecat adulmecând minciuna.
Nu cred în cuvinte!
Din toate punctele de vedere, Cabaretul cuvintelor este o carte deosebită, pentru că Matei Vişniec ne propune o călătorie subiectivă într-un dicţionar interior, într-o lume în care cuvintele nu depind de om. Consideraţi această carte un ghid de călătorie într-o Republică a cuvintelor unde acestea trăiesc independent de om, se amuză şi se joacă, se înfruntă şi se iubesc, se supără unele pe altele şi se revoltă. Merită să deschideţi această carte şi dacă n-aţi întîlnit încă niciodată cuvinte vii, dacă nu le-aţi văzut cum arată fizic şi cît de mult seamănă cu dumneavoastră. Atenţie însă, dicţionarul Vişniec este neterminat, invitîndu-vă deci să continuaţi jocul şi să vă scrieţi, eventual, propriul dicţionar afectiv…
