Toate disputele din familia noastră se încheiau în bucătăria bunicii. Când o întrebai care este secretul, ea răspundea zâmbind: „Polonicul fermecat face asta!”. Gândul acesta m-a fascinat iremediabil. În bucătăria bunicii prindeau viață toate poveștile copilăriei.
Poate de aceea, bucătăria este pentru mine cel mai cald loc din casă, literal și metaforic vorbind. Întâlnirile, discuțiile și mărturisirile care sunt generate în ea sunt înconjurate de o aură confortabilă. Iar aromele trezesc amintiri, motivează senzații, ne transportă în stări de bine.
Nu știu despre ce este vorba în mâncarea pe care o face mama, mai ales atunci când este ceva ce poate face oricine – clătite, friptură, salată de ton – dar ea poartă un anumit gust al memoriei. – Mitch Albom
Alchimia culinară folosește două componente, care alăturate formează un limbaj prin care pot fi exprimate armonia, fericirea, frumusețea, poezia, complexitatea, magia, umorul, provocarea, cultura.
Acestea sunt:
A găti punându-ți sufletul pe masă
Tot de la bunica am aflat că „Iubirea intră prin bucătărie”. Eram tare nedumerită când auzeam asta. Dar bunica m-a asigurat că într-o bună zi voi înțelege. Eu doar să nu uit.
Mâncarea este ceva de care avem nevoie cu toții. Corpul nostru nu poate trăi fără să mâncăm. Iar modul în care gătim este transformat într-un fel, în hrană pentru suflet. Asta are legătură cu timpul și energia pe care ni le dedicăm reciproc.
În timp, am aflat că în zilele în care totul este roz, mâncarea iese ca la un banchet privilegiat. Dar oboseala, problemele, stresul, fac ca rezultatul gătitului să nu se repete în același fel. Și cei care consumă simt asta.
O rețetă nu are suflet. Bucătarul trebuie să dea suflet rețetei. – Thomas Keller
Iar din moment ce suntem minte, trup și suflet, modul de a găti include și hrană pentru suflet. Îmi place să simt că persoana care a gătit s-a gândit la mine, a ales ingredientele, a inventat un fel de mâncare nou, l-a asezonat, l-a servit și mi l-a dedicat. A gândit cum să-mi satisfacă nevoia, m-a luat în calcul. În spatele unei farfurii calde este timpul care a fost dedicat și pentru mine.
Ustensile de bucătărie pe măsură
De ce polonicul fermecat este ustensila necesară a oricărei bucătării? Pentru că, prin el, picătura de iubire pusă din sufletul bucătarului ajunge să fie integrată în simțurile tale, a celui care-i împărtășești creația.
Dacă ești la început de drum, când alegi ustensile de bucătărie, înainte de a cumpăra 20 de vase, este mult mai bine să te gândești la dimensiunile necesare. De asemenea, este important să fii informat despre materialele din care sunt făcute, pentru că, nu-i așa, ele te vor însoți o viață întreagă.
Specialitățile mele sunt plăcintele, ciorbele și gulașul. Iar soțul meu ne delectează cu torturi de fructe minuțios decorate. Împreună, în bucătărie am aflat că:
După o cină bună poți ierta pe oricine și chiar să îmbunătățești relația cu tine însuți. – Oscar Wilde
Și nu uitați, „iubirea intră prin bucătărie”, unde neapărat tronează polonicul fermecat!