Tumult
Rostesc un gând
Și se cutremur zorii,
De îl mai țin în mine
Mă cutremur eu.
De-l spun pe înserat
Când vântul nu adie,
N-o să-l auzi
Și o să crezi din nou
Că totu-i bine.
Îl las atunci să zboare
Ca foșnetul de aripi de cocor
Ce zboară-n cercuri mari și ample
Deasupra unui susur de izvor.
Ai să-nțelegi astfel de ce e freamăt
Sau jocul meu cu grijă ales
E prea subtil pentru auzul tău
Și se va pierde-n univers?
Rostesc …
Răspunde doar ecoul
Iar tu, precum te știu
Indiferent, absent și indolent…
E vina mea,
De ce nu plec?!
